EVENIMENTE – DECEMBRIE 2010

2 noiembrie: s-a inaugurat parcul rustic “La Butuci” în cartierul Grigorescu, pe malul Someșului, în cadrul proiectului ,,Fiecare parc are povestea lui”, dezvoltat de Fundația Comunitară Cluj și finanțat de Provident Financial România. Amenajarea a durat aproape o lună, lucrările fiind coordonate de d-nii Traian Trif și Perneș Marcetti. De implementare s-a ocupat Organizația Studenților pentru Turismul Românesc (OST), ai cărei membri au venit cu ideea amenajării unui parc realizat în stil rustic. De asemenea, la implementarea proiectului au contribuit ca voluntari și angajații companiei Provindent.


La inaugurarea au participat și elevii clasei VI R cu un miniconcert.
Felicitări pentru realizare!

13 noiembrie: excursia claselor I-III M la Piatra Secuilor (Munții Trascăului).

19-20 noiembrie: stand Waldorf la Iulius Mall! Mulțumim părinților, copiilor și dascălilor care au voluntariat la această acțiune.

23-26 noiembrie: școala noastră a găzduit prima ediție a Festivalului de Teatru pentru Tineret STAGE, organizat de Fundația Părinți Clujeni.

27 noiembrie: a avut loc tradiționalul Bazar de Advent. Sala festivă era plină de mărfuri spre vânzare, bufetul asigurat de clasa a X-a și Art Café-ul organizat de foștii absolvenți s-a bucurat de real succes; nu au lipsit nici miniconcertele, teatrul de păpuși, muzicanții de “coridor”, ghicitoarea, tombolă, pescuitul fermecat, atelierele de confecționat coronițe de advent și luminări, expoziții și prezentări de produse.


Mai multe poze de la eveniment găsiți aici.

26 noiembrie, 29 noiembrie: serbările de Advent în cadrul grupelor de gărdiniță, respectiv clasele I-VI.

17 decembrie: Concert de Crăciun.
20, 21 decembrie: Jocul de Crăciun în cadrul grupelor de grădiniță și clasele I-VI